Inaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sarbatorile crestine inchinate Crucii Mantuitorului, este praznuita pe 14 septembrie.
Sarbatoarea Inaltarea Sfintei Cruci trimite la doua evenimente deosebite din istoria lemnului Crucii Domnului: aflarea crucii de catre Sfanta Imparateasa Elena si inaltarea ei solemna, in vazul tuturor, de catre episcopul Macarie de Ierusalim, in ziua de 14 septembrie 326; readucerea lemnului crucii de la persi, in anul 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius I, care a depus-o in biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, dupa care patriarhul Zaharia de Ierusalim a inaltat-o in vazul tuturor, la 14 septembrie 630.
Inceputul cultului public si oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut in anul 335, cu ocazia sfintirii bisericii zidite de imparatul Constantin cel Mare, la propunerea imparatesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului si al ingroparii lui Iisus (vestita biserica a Sfantului Mormant, sau Martirion/Martyrium, iar mai tarziu "Ad Crucem"). Conform pelerinei crestine Egeria (sec. IV), in aceasta biserica, consacrata in ziua de 13 septembrie, a fost depusa spre pastrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperita de putina vreme de sfanta Elena, mama lui Constantin.
Sarbatoarea liturgica a Inaltarii Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai tarziu, pe 14 septembrie, si asa s-a transmis si in Occident, cu incepere din secolele VII-VIII, cand la evenimentul din 335 s-a adaugat comemorarea redobandirii relicvei sfintei cruci de catre imparatul bizantin Heraclie in anul 629. Cu paisprezece ani mai inainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfanta a Ierusalimului, a luat ca prada de razboi si racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin razboi, si a depus-o in Biserica Sfantului Mormant. Cativa ani mai tarziu, in anii 634-635, lemnul sfintei cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (si inapoi) intr-o procesiune solemna care s-a pastrat pana astazi in cultul bizantin al sarbatorii din 14 septembrie.